
Unitate Protejată Autorizată
Încă din anul 2008 societatea noastră a fost interesată de crearea de facilități și locuri de muncă pentru persoanele cu handicap, reușind în tot acest timp să integrăm în echipa noastră persoane cu diverse deficiențe, de la cei cu probleme de văz, de auz, până la cei cu probleme grave locomotorii. Faptul că am reușit să identificăm pentru aceștia locurile de muncă potrivite și să le adaptăm cerințelor și necesităților lor, s-a dovedit a fi un real câștig atât pentru ei cât și pentru societatea noastră, aceștia dovedindu-se a fi niște angajați responsabili, devotați, capabili să ducă la bun sfârșit toate sarcinile de servici ce le revin.
Din anul 2008 am reușit să funcționăm ca Unitate Protejată Autorizată conform Legii nr. 448/2006, produsele noastre găsindu-se în multe dintre marile companii din România.





